Victor Ponta: Ilie Sârbu nu a vrut să mai fie lider de grup din decembrie, eu l-am rugat să mai stea

Premierul Victor Ponta a comentat, duminică, retragerea lui Ilie Sârbu din funcţia de lider al grupului senatorilor PSD, spunând că acesta ar fi dorit chiar de la finalul sesiunii trecute să renunţe la poziţie, însă a rămas lider la rugămintea sa.

“Din decembrie nu a vrut să mai fie lider de grup. L-am rugat să mai stea o sesiune şi acum i-am muţumit şi chiar a fost un lider de grup foarte bun. Dar, în acelaşi timp, pot fi şi alţi lideri foarte buni şi voi lucra foarte bine, ca prim-ministru, cu grupul de la Senat, cum am lucrat şi până acum”, a declarat Ponta, la plecarea de la şedinţa senatorilor PSD, potrivit Mediafax.

Premierul nu a aşteptat să fie dat şi votul pentru noul lider de grup, spunând că va afla rezultatul din presă.

Victor Ponta a mai spus, legat de prezenţa sa la această şedinţă a senatorilor PSD, că în Senat “balanţa e un pic mai strânsă” în privinţa voturilor şi trebuie ca social-democraţii să-şi asigure mobilizarea, pentru a susţine Guvernul.

“Vor păstra această majoritate funcţională şi foarte bună fără niciun fel de probleme şi în următoarea sesiune”, a adăugat premierul.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Create Account



Log In Your Account