Valul de căldură va persista în vestul şi nord-vestul ţării

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru luni, marți și miercuri mai multe avertizări Cod galben și Cod Portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat.

Potrivit unei avertizări Cod galben, în cursul zilei de luni, 10 august, valul de căldură va persista în vestul şi nord-vestul ţării, dar se va extinde şi în regiunile estice şi, local, în cele sudice. În Maramureş, Crişana, Banat, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Olteniei şi vestul Transilvaniei, se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare se vor afla luni sub Cod portocaliu. Aici vor fi temperaturi maxime situate în jurul valorii de 37 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

Harta județelor vizate de avertizări

Potrivit unei alte avertizări Cod galben, marţi şi miercuri, 11 şi 12 august, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35….37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş.

În judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare, care se vor afla sub Cod portocaliu, vor fi temperaturi maxime de 37…38 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat. ANM informează totodată că valul de căldură va persista şi în următoarele zile.

Harta județelor vizate de avertizări

 

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Create Account



Log In Your Account