Primăria Capitalei pregătește un proiect de amploare: rezolvă una dintre marile probleme ale Bucureștiului

Primăria Municipiului Bucureşti vrea să înfiinţeze o Clinică Metropolitană de Stomatologie în subordinea ASSM, se arată într-un proiect care va fi discutat la ședința de miercuri a CGMB, precizând că urmează să identifice şi să achiziţioneze un imobil destinat acestei clinici. Beneficiarii acestui proiect trebuie să aibă domiciliul în Capitală. “Pentru acordarea în condiţii de
Citeste in continuare

Un fotograf danez a stârnit indignare în Egipt după ce fotografii în care apare nud alături de o femeie în vârful Marii Piramide din Giza au făcut înconjurul reţelelor de socializare, relatează news.ro. Înregistrările video şi fotografiile cu Andreas Hvid urcând cea mai înaltă dintre cele trei mari piramide, dar şi nud alături de partenera
Citeste in continuare

Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989. Constituţia din 1991, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, conform www.cdep.ro. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi,
Citeste in continuare

Mol a introdus în România benzina Mol Racing Fuel 102+, despre care spune că este  un carburant unic, adresat șoferilor pasionați de condus sportiv și care doresc să beneficieze de o experiență îmbunătățită atunci când se află la volan, informează un comunicat al companiei. Noua benzină are o cifră octanică de minimum 102 COR și
Citeste in continuare

Pentru nerespectarea obligaţiei de a recupera în integralitate de la Viorel şi loan Micula şi de la grupul lor de societăţi ajutoare de stat ilegale în valoare de până la 92 de milioane euro, Comisia Europeană a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Printr-o hotărâre arbitrală pronunţată în decembrie
Citeste in continuare

Annegret Kramp-Karrenbauer a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta) în locul cancelarului Angela Merkel, informează publicaţia Die Welt. Annegret Kramp-Karrenbauer a primit 517 voturi în cursul scrutinului desfăşurat vineri cu ocazia congresului CDU, scrie mediafax.ro. Friedrich Merz s-a clasat pe locul al doilea, cu 482 de voturi, cel care s-a retras
Citeste in continuare

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a anunțat, miercuri seară pe Facebook, că formațiunea sa România 3.0 a avut discuții aprofundate cu Liga Nordului condusă de vicepremierul Italiei Matteo Salvini în vederea unei alianțe politice. “În ultimele săptămâni, România 3.0 a purtat discuții aprofundate cu Lega Salvini pentru o alianță politică. Pentru o noua Uniune Europeană
Citeste in continuare

Situație inedită în Bacău, unul dintre cele mai mari orașe din România. Populația municipiului Bacău variază, în funcție de instituția care numără și de interesele existente, de la 100 la 200 de mii de oameni. Ca într-un film science-fiction, cetățenii orașului Bacău apar și dispar în funcție de motivul pentru care sunt numărați, că e
Citeste in continuare

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a preluat, joi, la Bruxelles, simbolic, Președinția Consiliului Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (EPSCO), în contextul în care România va deține, începând cu 1 ianuarie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Marius Budăi le-a prezentat celorlalți miniștri ai Muncii din statele membre UE care sunt
Citeste in continuare

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, angajații care au o vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare absolvite vor primi un salariu minim brut de 2.350 lei lunar, potrivit unui draft guvernamental ajuns în posesia ȘTIRIPESURSE.RO.   Astfel, Guvernul se pregătește să adopte, în ședința de vineri, o hotărâre
Citeste in continuare

Ion Ţiriac a obținut prelungirea acordului cu Primăria Madrid pentru turneul de tenis pe care îl organizază în capitala Spaniei. Miliardarul român, Ion Țiriac, va încasa peste 35 de milioane de euro în următorii 10 ani în urma prelungirii contractului cu Primăria Madrid. Marti a avut loc, la sediul Primariei Madrid, o intalnire intre autoritati
Citeste in continuare

Şase militari americani erau daţi dispăruţi, joi, după ce două avioane aparţinând Marine Corps a SUA s-au ciocnit în timpul unei operaţiuni de realimentare în apropierea coastelor Japoniei. Avioanele implicate sunt unul de vânătoare de tip F-18 şi unul de realimentare C-130, a anunţat armata SUA, relatează AFP, citată de Agerpres. Dintre cele şapte persoane aflate
Citeste in continuare

Fundaţia Lego, înfiinţată de familia Kristiansen, ce deţine compania daneză Lego, lider mondial pe piaţa producătorilor de jucării, a anunţat miercuri că va finanţa cu suma de 100 de milioane de dolari mai multe proiecte umanitare care sunt dedicate copiilor de refugiaţi rohingya şi sirieni, informează DPA şi Reuters. Fundaţia daneză s-a asociat în acest
Citeste in continuare

Internetul este tot mai prezent în vieţile românilor. Fie că vorbim de reţelele fixe sau mobile, tot mai multe gospodării sunt conectate la internet. Şi nu se mulţumesc cu orice, aceştia caută conexiunile rapide pe măsura tehnologiei pe care o au în case, astfel că operatorii fac eforturi mari pentru adoptarea reţelei 5G, conform digi24.ro.
Citeste in continuare

Creşterea salariilor bugetarilor se va aplica şi anul viitor la fel ca şi majorarea punctului de pensie cu 15% de la 1 septembrie 2019, iar voucherele de vacanţă se vor da pentru toţi bugetarii la fel ca în 2018, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.  “Aşa cum am spus, anul viitor salariile
Citeste in continuare

În Germania, muncitorii străini sunt exploatați în mod regulat de către angajatori. Aceștia, printre care și românii, sunt plătiți cu sume sub salariul minim și sunt obligați să muncească ore suplimentare fără a primi vreun ban în schimb. Prost plătiţi, angajaţi fără contracte, obligaţi la ore suplimentare neplătite: în Germania, muncitorii străini sunt “exploataţi” în
Citeste in continuare

Preşedintele american Donald Trump şi alţi patru predecesori ai săi asistau miercuri la funeraliile lui George H.W.Bush, într-un moment de rară unitate într-o Americă divizată, relatează AFP, potrivit Agerpres. Prinţul Charles al Marii Britanii, cancelarul german Angela Merkel, regele Abdallah al II-lea al Iordaniei şi regina Rania, preşedintele polonez Andrzej Duda, însoţit de Lech Walesa, se numără printre
Citeste in continuare

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că va da câte o şampanie, din banii săi, fiecărui locuitor din comuna ieşeană Miroslava, dacă în această localitate se va construi o sală polivalentă de 16.000 de locuri, aşa cum promite şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa. ”Care este persoana iresponsabilă care ar semna o investiţie de asemenea mărime
Citeste in continuare

Pentru Sărbătorile de iarnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă spre vânzare 65.650 de pomi de Crăciun din care 53.040 sunt din specia brad, iar 12.610 sunt din specia molid sau alte specii rășinoase. Din totalul sus-menționat, 26.170 sunt puieți ornamentali pentru Crăciun proveniți din pepiniere proprii, iar 39.480 din culturi dedicate sub culoarele
Citeste in continuare

Primul bebeluș născut de o femeie care a suferit un transplant de uter de la o donatoare decedată a venit pe lume în decembrie 2017, în Brazilia, iar, la un an de la reușita medicală, atât mama, cât și copilul sunt sănătoși, potrivit cbsnews.com.   Anterior, au fost înregistrate 11 nașteri de copii ai unor
Citeste in continuare

Create Account



Log In Your Account