Ștefănescu îl trage de mânecă pe Oprea: Nu putem lua nicio decizie fără acordul lui Dragnea

Secretarul adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, joi, într-o declarație de presă, că va exista o consultare în cadrul coaliției de guvernare, în urma invitației la consultări pe tema Codului Fiscal, lansată de liderul UNPR, Gabriel Oprea. Ștefănescu puntează, în acest sens, că UNPR face parte din coaliția de guvernare și că o decizie privind consultările nu poate fi luată fără Liviu Dragnea și Victor Ponta.

“Codul Fiscal este un proiect asumat de PSD împreună cu aliații săi din coaliția de guvernare și votat în Parlamentul României cu unanimitate de voturi. Adică, Codul Fiscal retransmis Parlamentului de președintele României, este același pe care l-au susținut și votat inclusiv parlamentarii PNL – PDL”, a declarat Codrin Ștefănescu.

Secretarul adjunct al PSD a precizat că abia săptămâna viitoare, după ce Liviu Dragnea și Victor Ponta vor reveni în țară, “se vor stabili prioritățile, dacă sunt sau nu necesare negocieri și cu cine trebuie negociat”.

“UNPR, ca și ALDE, face parte din coaliția de guvernare. Reamintesc celor interesați că, în coaliție, nu se poate lua nicio decizie fără consultarea și acordul lui Liviu Dragnea, în calitate de președinte al PSD – principalul partid de guvernământ. De altfel, la ședințele coaliției participă și Victor Ponta în calitate de prim-ministru, din partea PSD.

În concluzie, săptămâna viitoare, când vor reveni în țară atât Liviu Dragnea, președintele PSD, cât și Victor Ponta, premier din partea PSD, va exista, cu siguranță, o consultare în cadrul coaliției de guvernare cu privire la toate subiectele stringente de interes public, se vor stabili prioritățile, dacă sunt sau nu necesare negocieri si cu cine trebuie negociat. Punct”, a mai spus Ștefănescu, informează HotNews.ro.

Vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat, joi, că invită partidele la consultări pe 19 august, începând cu ora 10,00, la Parlament, informează Realitatea TV.

Gabriel Oprea a explicat că doar aşa se poate ajunge la cel mai bun rezultat în ceea ce priveşte noul Cod Fiscal.

“Partidele din România au declaşat o polemică privind o legea deja votată în Parlament şi retrimisă de preşedintele Klaus Iohannis: Noul Cod Fiscal”, a spus ministrul Afacerile Interne.

Astfel, conform acestuia, votul Codului Fiscal în Parlament va avea loc la finele lunii august. “UNPR a decis să lanseze o invitaţie de dialog către toate partidele, înainte de vot”, a continuat Gabriel Oprea, explicând că economia românească aşteaptă o decizie înţeleaptă privind Codul Fiscal.

“Vom aduce la aceeaşi masă toate partidele şi vom încerca să obţinem cel mai bun rezultate”, a mai spus vicepremierul.

Gabriel Oprea a mai spus că de mâine UNPR va trimite tuturor partidelor politice o scrisoare prin care le invită la consultări.

“Aceasta este logica întâlnirii: să luăm în calcul tot ce spun specialiştii şi să obţinem cel mai bun Cod Fiscal”, a continua acesta, adăugând că UNPR este foarte credibil şi că vor veni toate partidele.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Create Account



Log In Your Account