Şeful serviciilor de informaţii ale SUA nu s-a întâlnit cu Kim Jong-un în misiunea sa de o zi

Şeful serviciilor de informaţii ale SUA nu s-a întâlnit cu Kim Jong-un în misiunea sa de o zi
Şeful serviciilor de informaţii ale SUA nu s-a întâlnit cu Kim Jong-un în misiunea sa de o zi

Şeful serviciilor americane de informaţii James Clapper, care a obţinut eliberarea ultimilor doi americani deţinuţi în Coreea de Nord, a rămas doar o zi în această ţară, în cadrul misiunii efectuate la sugestia Phenianului, şi nu s-a întâlnit cu Kim Jong-un, potrivit Mediafax.

Potrivit unui oficial american de rang înalt, Clapper, care a revenit sâmbătă în Statele Unite împreună cu cei doi bărbaţi eliberaţi, s-a întâlnit cu oficiali nord-coreeni de rang înalt, dar nu şi cu Kim Jong-un, care a reapărut vineri la televiune după o absenţă de peste două luni ce a alimentat zvonuri despre starea sănătăţii acestuia.

Clapper a fost purtătorul unui scurt mesaj din partea preşedintelui american Barack Obama adresat liderului nord-coreean, în care se arăta că el este emisarul personal al preşedintelui, a precizat acest oficial sub protecţia anonimatului.

În opinia sa, nord-coreenii au sugerat deja, în urmă cu mai multe săptămâni, că ar putea să-i elibereze pe cei doi bărbaţi, cerând să fie trimis un oficial american de rang înalt.

Tot potrivit acestui oficial, eliberarea celor doi a fost “singurul scop” al vizitei lui Clapper.

El a fost ales atât din cauza experienţei sale în probleme coreene, cât şi a statutului său la conducerea informaţiilor secrete – deci în afara circuitului diplomatic tradiţional -, ceea ce a permis să se evite ca vizita să aibă un caracter diplomatic, a mai precizat sursa citată.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Create Account



Log In Your Account