România la arbitraj. Mize de miliarde la mâna judecătorilor internaționali

În ultimii ani, curţile internaţionale au forţat statul să plătească despăgubiri de sute de milioane de euro, însă au dat şi decizii favorabile Bucureştiului. Dar în disputele aflate pe rol în prezent sunt în joc sume de miliarde.

În urmă cu puţine zile, România a înregistrat una dintre cele mai importante victorii din istoria sa la categoria dispute internaţionale. Potrivit unei decizii a Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris, Enel va plăti 401 milioane de euro în contul a 13,57% din acţiunile Electrica Muntenia Sud, acţiuni pe care, potrivit contractului de privatizare al societăţii, gigantul italian ar fi urmat să le cumpere suplimentar. Litigiul dintre cele două părţi a fost declanşat, în 2014, de evaluarea diferită a valorii respectivelor părţi sociale: dacă Enel oferea circa 250 de milioane de euro, autorităţile de la Bucureşti ar fi dorit să încaseze puţin peste jumătate de miliard. Judecătorii de la Paris au înclinat balanţa în favoarea părţii române, iar acum banii primiţi ar urma să fie folosiţi pentru modernizarea sistemului de distribuţie a energiei.
Nu trebuie uitat, totuşi, că în iulie 2016 România a pierdut un alt proces intentat Enel la aceeaşi Curte de Arbitraj. Atunci, Bucureştiul solicita despăgubiri de aproape 835 de milioane de euro şi circa 379 de milioane de lei pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud. Nu numai că plângerea a fost respinsă, însă au fost plătite şi cheltuieli de judecată de 1,5 milioane de euro. Cererea statului român se baza pe un raport al Curţii de Conturi care indica faptul că atât Enel, cât şi celelalte firme care au cumpărat filiale Electrica (CEZ şi E.On) nu ar fi investit în extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie sumele promise la privatizare. Procesul cu cehii de la CEZ, cărora li se cereau pentru aceleaşi motive daune de 81 de milioane de euro, a fost pierdut şi el, în primăvara lui 2015, iar câteva luni mai târziu a fost primită o decizie nefavorabilă şi în litigiul cu E.On, căruia i se solicitau despăgubiri de 33 de milioane de euro.

Ecologizări disputate

Istoria disputelor comerciale implicând statul român şi ajunse la curţile internaţionale de arbitraj de la Paris, New York sau Londra este mult mai lungă. În decembrie 2011, de pildă, OMV a dat în judecată autorităţile de la Bucureşti la Tribunalul din Paris, cerând despăgubiri de 20 de milioane de euro pentru o serie de lucrări de mediu la Rafinăria Brazi şi combinatul Doljchim. Acestea ar fi trebuit decontate de stat, conform contractului de privatizare al Petrom. „Ministerul Mediului şi Comitetul de analiză nu sunt de acord cu unele elemente de decont în acest caz“, explica la acea dată ministrul Mediului, Attila Korodi. Ori argumentele noastre nu au fost suficient de bune, ori, după cum spun unele guri rele, statul s-a apărat foarte prost în acest caz, cert este că arbitrii au dat câştig de cauză austriecilor.
O situaţie similară s-a înregistrat şi în toamna anului trecut, când expira termenul de şase luni acordat de OMV pentru plata unor despăgubiri de 150 de milioane de lei pentru alte lucrări de ecologizare. În caz contrar, firma de la Viena ameninţa cu un nou proces la Paris. Aparent, de această dată suma a fost plătită, întrucât din datele accesibile la acest moment nu rezultă că OMV ar fi intentat o nouă acţiune contra României.

Micula vs România

În februarie 2016, România a pier­dut definitiv procesul deschis la Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de fraţii Micula. „Decizia este finală, iar statul nu mai are altă cale de atac pentru anularea acesteia. Decizia este executorie în toate ţările care intră sub competenţa ICSID“, declara la acea vreme Ioan Micula. Totul a început de la o serie de facilităţi fiscale pe care le-au primit în calitatea lor de cetăţeni suedezi şi pe care statul român le-a retras abuziv, după cum au constatat judecătorii internaţionali. În acelaşi timp, autorităţile române susţin că tratatul bilateral referitor la investiţii semnat cu Suedia nu mai este valabil de la data aderării la Uniunea Europeană, având în vedere că Suedia face parte la rândul ei din UE şi, aşadar, relaţiile economice dintre cele două state se supun începând din 2007 regulilor Uniunii. O a treia parte, Comisia Europeană, susţine că despăgubirile solicitate de fraţii Micula ar fi ajutor de stat ilegal.

Totuşi, proprietarii European Foods, European Drinks şi Transilvania General Import Export au câştigat procesul şi în faza iniţială, iar acum ar urma să primească despăgubiri de peste 200 de milioane de euro. Statul român susţine că a făcut plata daunelor încă dinainte de decizia finală din proces, însă în martie 2016 fraţii Micula susţineau că nu au primit nimic.

Reversul medaliei

Nu la fel de ghinionist a fost statul român în 2009, în litigiul cu Eastern Duty Free (EDF), iniţiat de cea din urmă după ce pierduse contractual de operare a spaţiilor duty free de pe Aeroportul Otopeni. EDF opera aceste spaţii începând din 1992, în urma unei asocieri cu Sky Services LTS. În 2002, aceasta s-a retras din parteneriat, iar spaţiile au fost scoase din nou la licitaţie.

În 2012, am avut încă o data noroc: cererea omului de afaceri grec Spyridon Roussalis, care solicita despăgubiri de 115 milioane de dolari, a fost respinsă de curtea de arbitraj din Paris. Disputa a fost înregistrată în 2006, când Roussalis a solicitat să se constate că gajul instituit de AVAS asupra acţiunilor deţinute de el, prin intermediul a două companii româneşti, la Malimp SA a fost ilegal. Malimp fusese privatizată în 1998 şi, potrivit AVAS, cumpărătorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, astfel încât acţiunile s-au întors în posesia statului.

Și în martie 2015 ne-a trecut glonţul pe la ureche. Controversatul personaj Hassan Awdi, condamnat la opt ani de închisoare pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani în relaţie cu CFR Mesagerie SA şi fugit din România înainte de pronunţarea sentinţei, a dat în judecată statul în 2010, pretinzând că drepturile sale de investitor american au fost încălcate în România. Din fericire, deşi Awdi solicita daune de 447 de milioane de euro în legătură cu disputele legale privind Rodipet SA (firmă pe care o cumpărase de la stat), arbitrii ICSID au hotărât că daunele care i se cuvin sunt de numai 11 milioane de euro. În ciuda acestui eşec şi a problemelor sale cu legea, presa a relatat la sfârşitul anului trecut că Awdi se gândeşte să dea din nou în judecată România şi să ceară daune de 900 de milioane de euro pentru privatizarea eşuată a CFR Mesagerie. El susţine că, înainte să cumpere de la stat această companie, i s-a ascuns faptul că ea era ţinută pe linia de plutire prin viramente din bugetul CFR Călători.

În luptă cu nume grele

O nouă dispută internaţională cu Awdi s-ar putea adăuga altor cazuri importante deja aflate pe rolul curţilor de arbitraj şi implicând România. Astfel, în august 2016, canadienii de la Gabriel Resources anunţau că au reclamat România la Centrul International pentru Rezolvarea Disputelor de Investiţii al Băncii Mondiale (ICSID) în legătură cu stoparea proiectului de la Roşia Montană, în care deţineau o participaţie de 80%. „Prin ac­ţi­u­ni­le şi inacţiunile ei, România a blocat şi a împiedicat implementarea proiectului, fără procedurile necesare şi fără compensaţii, privând efectiv Gabriel de întreaga valoare a investiţiilor“, se arată în plângere. Despăgubirile solicitate se ridică, se pare, la nu mai puţin de patru miliarde de dolari.

Și The Nova Grup Investments BV, companie înregistrată în Olanda şi controlată de familia omului de afaceri Dan Adamescu, a chemat autorităţile de la Bucureşti în faţa ICSID. „Statul român, prin ASF şi alte instituţii, a falimentat compania de asigurări Astra. Singura şansă pentru a demonstra acest adevăr este un arbitraj inter­naţional“, spunea anul trecut fiul lui Adamescu, Alexander.

Un al treilea nume mare care ar putea deschide un proces in­ter­naţional împotriva României este KazMunaiGaz, compania kazahă care controlează Rompetrol Group (actualul KMG International). Aceasta a chemat autorităţile la negocieri, dorind ridicarea sechestrului asigurator pus pe mai multe active ale Rompetrol, sechestru care blochează vânzarea a 51% din acţiuni către chinezii de la CEFC Energy. „Avem promisiuni că în curând ne vom aşeza la masa discuţiilor. Mi-aş dori să se termine cât mai rapid, pentru că e vorba de bani foarte mulţi de investit în România şi este păcat să se piardă aceste oportunităţi“, afirma la începutul lunii februarie Cătălin Dumitru, vice-preşedintele KMG International. În caz că negocierile nu vor ajunge la un rezultat satisfăcător pentru ambele părţi, disputa va ajunge la ICSID.

Pe lista cazurilor aflate în dis­cuţie la ICSID se numără şi cel prin care, în 2014, Alpiq AG din Elveţia (companie asociată „băiatului deş­tept“ Nicolae Buzăianu) a contestat încheierea contractului prin care Hidroelectrica îi furniza electricitate la un anumit preţ, dar şi cel din 2012, prin care fraţii Marco şi Stefano Gavazzi au contestat anularea contractului de privatizare a combinatului siderurgic de la Oţelu Roşu.

4 miliarde de dolari. Aceasta pare a fi suma pe care canadienii de la Gabriel Resources, firma care deţine circa 80% din proiectul Roşia Montană, o cere drept despăgubire de la autorităţile de la Bucureşti după ce acestea au stopat controversata investiţie minieră.

401 milioane de euro va încasa statul român pentru circa 13% din acţiunile Electrica Muntenia Sud, a decis recent curtea de arbitraj de la Paris într-un proces iniţiat împotriva Enel în urma unui litigiu având la bază contractul de privatizare al societăţii.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Create Account



Log In Your Account