Președintele SUA, Donald Trump, a semnat Ordinul de retragere a trupelor americane din Siria

Președintele SUA, Donald Trump, a semnat Ordinul de retragere a trupelor americane din Siria

Președintele SUA, Donald Trump, a semnat Ordinul de retragere a trupelor americane din Siria

Pentagonul a anunţat duminică semnarea ordinului de retragere a trupelor americane din Siria, pe care preşedintele Donald Trump o doreşte “lentă şi extrem de coordonată” cu Turcia, relatează AFP preluat de agerpres.

O astfel de strategie vizează să evite vidul de putere în regiunile controlate de rebelii kurzi de care ar putea beneficia regimul lui Bashar Al-Assad.

“Decretul pentru Siria a fost semnat”, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului fără să ofere mai multe detalii.

Donald Trump a ordonat miercuri retragerea cât mai rapidă a celor 2.000 de militari americani staţionaţi în nord-estul Siriei unde luptă împotriva jihadiştilor alături de Forţele democratice siriene (FDS), o coaliţie de miliţii arabo-kurde.

Preşedintele, opozant de multă vreme faţă de prezenţa SUA într-un război pe care îl consideră costisitor, a apreciat că trupele americane nu mai sunt utile, deoarece gruparea Stat Islamic (SI) “a fost în mare parte învinsă”.

Această retragere va lăsa miliţiile kurde din Unităţile de apărare a poporului fără sprijin militar în contextul în care Turcia ameninţă să le atace, considerând că luptătorii kurzi sunt terorişti.

Pe Twitter, Donald Trump a subliniat că a avut o “conversaţie telefonică lungă şi productivă” cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.

Cei doi lideri au discutat despre “SI, angajamentul mutual în Siria şi retragerea lentă şi extrem de coordonată a trupelor americane din regiune”, precum şi despre relaţii comerciale “considerabil crescute”.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Create Account



Log In Your Account