Noi probleme la Dinamo. Instanța a pus sechestru

Tribunalul Bucureşti a decis instituirea sechestrului asigurator asupra acţiunilor deţinute de Ionuţ Negoiţă la Dinamo, în baza unei datorii de 2 milioane de euro pe care omul o are faţă de fostul acţionar Nicolae Badea, potrivit DigiSport.

Sentinţa Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu apel.

Instituie sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile constând în acţiunile în număr de 381.041 deţinute de intimatul Ionuţ Negoiţă la societatea Dinamo 1948 SA, reprezentând 92,9368 la sută din capitalul social al societăţii până la concurenţa sumei de 2.000.000 Euro, respectiv a sumei de 116.598,98 lei, datorate de intimat conform sentinţei civile nr.7272/21.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI a Civilă, în dosarul nr.31.457/3/2014.

Dispune notarea sechestrului în Registrul Comerţului conform art.955 alin.3 C.proc.civ. Obligă petenţii ca, în termen de 7 zile de la comunicarea prezentei încheieri să procedeze la consemnarea unei cauţiuni, la dispoziţia instanţei, în cuantum de 200.000 Euro, în echivalent lei, funcţie de cursul oficial leu-euro stabilit de BNR, la data consemnării conform art.954 alin.2 C.proc.civ.

Pune în vedere petenţilor dispoziţiile art.956 C.proc.civ Obligă intimatii să plătească petenţilor suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă“, se arată în decizia instanţei.

În august 2014, după intrarea în insolvenţă a societăţii care administrează FC Dinamo, fostul acţionar Nicolae Badea afirma că nu s-a înscris la masa credală întrucât datoriile clubului faţă de el au fost preluate în nume personal de către Ionuţ Negoiţă.

Negoiţă a devenit acţionar al FC Dinamo în vara anului 2012, când a preluat 30% dintre acţiunile clubului, deţinute de Cristian Borcea, apoi a devenit acţionar majoritar în martie 2013, după ce a preluat şi acţiunile deţinute de Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu.

Un an mai târziu, societatea care administrează FC Dinamo a intrat în stare de insolvenţă, majoritatea datoriilor fiind către Negoiţă şi firmele deţinute de acesta.

Procesul de reorganizare a clubului s-a încheiat în septembrie 2015, când societatea a fost reintrodusă în circuitul economic.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Create Account



Log In Your Account