Luptă crâncenă între Donald Trump și chinezi

Luptă crâncenă între Donald Trump și chinezi

Luptă crâncenă între Donald Trump și chinezi

Preşedintele american Donald Trump analizează semnarea, anul viitor, a unui ordin executiv prin care să declare stare de urgenţă naţională şi interzicerea achiziţiilor de echipamente de telecomunicaţii fabricate de Huawei şi ZTE de către companiile americane, au declarat trei persoane apropiate situaţiei, citate de Reuters, relatează News.ro.

Aceasta ar fi ultima măsură a administraţiei Trump de a bloca accesul pe piaţa americană a Huawei Technologies şi al ZTE, cei mai mari producători chinezi de telecomunicaţii. Statele Unite acuză că cele două companii lucrează în beneficiul guvernului chinez şi că echipamentele lor pot fi folosite pentru spionarea americanilor.

Ordinul executiv, luat în considerare de peste opt luni, ar putea fi semnat cel mai devreme în luna ianuarie şi ar putea impune Departamentului pentru Comerţ să nu mai permită companiilor americane să cumpere echipamente de la producători străini de telecomunicaţii care implică riscuri de securitate naţionale semnificative, au spus surse din industria de telecomunicaţii şi din administraţia de la Casa Albă.

Este improbabil ca ordinul executiv să menţioneze în mod direct Huawei sau ZTE, dar oficialii Departamentului pentru Comerţ vor interpreta probabil că au dreptul să limiteze extinderea echipamentelor fabricate de cele două companii, a spus una dintre surse.

Sursele au precizat că textul ordinului executiv nu a fost finalizat.

Ordinul executiv ar invoca o lege numită International Emergency Economic Powers Act, care oferă preşedintelui autoritatea de a reglementa comerţul ca reacţie la o urgenţă naţională care pune în pericol Statele Unite.

Problema este cu atât mai urgentă cu cât operatorii americani wireless caută parteneri în timp ce se pregătesc să adopte viitoarea generaţie de reţele 5G.

În luna august, în Statele Unite a fost adoptată o lege care interzice guvernului să utilizeze echipamente Huawei şi ZTE.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Create Account



Log In Your Account