Franța, salvată de la o lovitură fatală: Ce plănuiau doi marocani

Doi marocani radicalizaţi şi expulzaţi de Franţa săptămâna trecută în Maroc se pregăteau să atace locuri publice la Metz, în estul Franţei, scrie sâmbătă presa marocană, citată de AFP, potrivit Agerpres.
Cei doi bărbaţi, susţinători ai grupării Stat Islamic (SI), au fost extrădaţi la 26 august de Franţa în Maroc. Potrivit autorităţilor marocane, ei plănuiau să comită “atentate de amploare” în cele două ţări în numele Stat Islamic.

“Investigaţiile serviciilor de securitate marocane au dezvăluit că voiau să lovească în Piaţa Republicii, în plin centrul Metz”, scrie sâmbătă cotidianul de limbă arabă Assabah, care dezvăluie şi detalii privind planurile celor doi, fără a cita însă vreo sursă.

Ei pregăteau atacuri cu arme de foc, după modul de operare din atentatele de la Paris (130 de morţi în noiembrie 2015), dar şi cu vehicule pe care să le conducă în mulţime, cum s-a întâmplat la Nisa pe 14 iulie (86 de morţi), “având drept obiectiv să producă cât mai multe victime”, explică ziarul.

Cei doi bărbaţi, Redouane Dahbi şi Ayyoub Sadki, voiau să-şi pună planul în aplicare “în ultima săptămână a vacanţei de vară” şi au fost expulzaţi “la solicitarea autorităţilor marocane”, potrivit Assabah, care dă asigurări că serviciile de securitate ale regatului “au salvat Franţa de o lovitură fatală”.

Stat Islamic ar fi promis să furnizeze mijloacele necesare pentru comiterea acestor atacuri. Armele ar fi urmat să fie folosite în atacarea unor locuri închise şi a unor cluburi de noapte frecventate de tineri, adaugă Assabah.

Redouane Dahbi ar fi plănuit să lovească un mare restaurant din centrul oraşului, precum şi un club de noapte frecventat de homosexuali, L’Endroit, după modelul atentatului de la Orlando, din SUA, care s-a soldat în luna iunie cu 50 de morţi.

De asemenea, cei doi bărbaţi ar fi plănuit să incendieze imobile cu un mare număr de locuitori, potrivit Assabah.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Create Account



Log In Your Account