Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu a fost adus la sediul DNA

Costin Berevoianu, fostul şef al Regiei de apă-canal a Capitalei, şi Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, au fost aduşi, joi, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiaţi în dosarul de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, în care este vizată compania Apa Nova, transmite MEDIAFAX.

Costin Berevoianu a fost adus la DNA Ploieşti în jurul orei 13.10, la intrare el declarând că nu ştie motivul pentru care se află acolo, dar că îl va afla în urma discuţiilor cu procurorii. După câteva zeci de minute, la sediul DNA a fost adus şi Vlad Moisescu.

Potrivit unor surse judiciare, o altă persoană, suspectă în acelaşi dosar, urmează să fie adusă la audieri.

Procurorii DNA Ploieşti au ridicat, joi, documente de la Apa Nova, Primăria Sectorului 1 şi Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează fapte de corupţie ce ar fi fost comise de persoane din conducerea societăţii, printre cei vizaţi în acest caz fiind şi fostul şef al Regiei de Apă-Canal a Capitalei Costin Berevoianu, declarau surse judiciare.

Anchetatorii fac cercetări în acest caz cu privire la infracţiuni de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, dosarul vizând fapte comise în perioada 2008-2015 de către persoane din administraţia publică locală, respectiv de la Primăria Capitalei şi de la Primăria sectorului 1, dar şi de către reprezentanţi ai Apa Nova, în urma cărora a fost crescut, în mod nejustificat, preţul serviciului de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare în Bucureşti.

De asemenea, procurorii DNA Ploieşti fac, joi, percheziţii şi la cinci locuinţe şi sedii de firme care au legătură cu faptele vizate.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Create Account



Log In Your Account