EUROSTAT: Şomajul este peste media europeană în rândul tinerilor români

Şomajul în rândul tinerilor români rămâne la un nivel ridicat, rata fiind de 21,7%, peste media europeană de 20,3%, conform datelor publicate joi de Eurostat, raportate la anul 2015.

Cu toate că evoluţia ratei şomajului în ceea ce priveşte tinerii din România, cu vârsta până la 25 de ani, a fost în scădere din 2013 (23,7%) şi până anul trecut, nivelul continuă să fie unul îngrijorător.

Conform datelor Oficiului European de Statistică – Eurostat, cel mai scăzut grad de neangajare se înregistrează în rândurile tinerilor din Germania (7,2%). Cele mai mari rate ale şomajului sunt raportate în Grecia, unde aproape 50% dintre tinerii ce ar fi putut să intre în activitate nu au un loc de muncă, şi în Spania, unde rata şomajului este de 48,3%.

În ceea ce priveşte rata generală a şomajului din luna octombrie 2016, aceasta a atins în ţara noastră 5,8%, ce mai mică fiind semnalată în Cehia (3,8%) şi cea mai mare în Grecia (23,4%). Media europeană este de 8,3%.

 

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Create Account



Log In Your Account