Dezvăluiri din dosarul lui Mircea Sandu: Cum au făcut profit fiica și ginerele fostului șef al FRF

Împreună de Mircea Sandu, alte trei persoane au fost puse sub acuzare de DIICOT în cazul ridicării bazei de pregătire de la Buftea, în care fostul șef al FRF e acuzat de spălare de bani și delapidare de fonduri FIFA.

Două dintre persoane sunt ginerele și cuscrul lui Mircea Sandu: Ziv-Asher Tetelman, 42 ani, soțul Ralucăi Sandu, și Puiu Tetelman, 73 ani, tatăl acestuia.

Cei doi erau administrator (Ziv-Asher) și asociat (Puiu) al firmei Milenium Clading Sistem SRL, care, conform portalului gsp.ro, a avut o cifră de afaceri maximă în 2010, 970.000 euro. Chiar în anul indicat în comunicatul DIICOT.

“În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2009-2010, suspectul Sandu Mircea a iniţiat şi constituit împreună cu suspecţii Petculescu Bogdan, Tetelman Ziv- Asher şi Tetelman Puiu, un grup infracţional organizat care a avut ca scop însuşirea din patrimoniul Federaţiei Române de Fotbal a sumei de 740.000 euro, provenită din încheierea unui contract de execuţie lucrări având ca obiect construcţia unui centru de fotbal pe raza localităţii Buftea, judeţul Ilfov” – fragment din comunicatul DIICOT.

După 2011, când construcția bazei de la Buftea s-a încheiat, firma Milenium Clading Sistem SRL a avut, însă, o pantă descendentă. În iunie 2016 și-a suspendat activitatea, după ce, în 2015, avusese o cifră de afaceri de doar 1.500 de euro.

În 25 ianuarie 2012, imediat după ridicarea bazei de la Buftea pentru 3,5 milioane de euro, Raluca Sandu și soțul ei, administratorul firmei care a executat lucrările, Ziv-Asher Tetelman, au fondat o firmă din același grup Milenium, Milenium Food Beverage SRL. În primul an după fondare, firma a raportat deja o cifră de afaceri de 200.000 euro, ajungând la o cifră de afaceri de 700.000 euro în 2015.

În prezent, Ziv-Asher și Raluca Sandu sunt stabiliți în Monaco.

Firma Milenium Clading SRL, deținută de Ziv-Asher Tetelman și tatăl său, a avut un apogeu în timpul afacerilor cu FRF.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Create Account



Log In Your Account