Decizia IPS Daniel de a-l dezgropa pe Arsenie Boca, a creat isterie la Prislop

Decizia IPS Daniel de a-l dezgropa pe Arsenie Boca, a creat isterie la Prislop. De când au auzit că Patriarhul Daniel vrea să-l dezgroape pe Sfântul Ardealului, Arsenie Boca și să-l mute la București, la Catedala Mântuirii Neamului, credincioșii au intrat în panică și au făcut revoltă la Prislop, locul unde preotul își doarme somnul de veci.

Din ceea ce se cunoaște, mănăstirea primește în jur de 2000 de credincioși doar în zilele cele mai proaste, iar de sărbători pot ajunge să se închine Sfântului chiar și 30.000 de pelerini. De anul trecut aici s-a creat o adevărată industrie care produce cărți, icoane, flori, acatiste sau turism religios, iar dacă Patriarhia l-ar lua de locul său, probabil revolta s-ar transforma într-un război în toată regula. E foarte adevărat că BOR, prins la mijloc, a spus că acest lucru nu se va întâmpla, dar niciodată nu putem ști cu ce idei se mai trezește dimineața Patriarhul Daniel. Potrivit estimărilor, la Prislop, doar din turismul religios se încasează anual peste 15 milioane de euro, bani de care dispun firmele organizatoare de pelerinaje și hotelierii din zonă. Unde e credința, IPS Daniel? Vlad Țepeș

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Create Account



Log In Your Account