Aurel Stanciu va pleca de la conducerea ROMATSA

Șeful ROMATSA, Aurel Stanciu, va pleca de la conducerea instituției, informează B1 TV. Acesta va fi numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor. În schimb, Virgil Dragoș Totea, care se ocupa de sectorul aviatic în cadrul ministerului, a fost eliberat din funcție.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Decizia vine în plin scandal ROMATSA. Sindicaliștii susțin că sunt în continuare dispuși să poarte negocieri, dar acuză conducerea instituției că îi supune la nunumărate abuzuri și atacuri și chiar au cerut demisia.

Momentan, nu se știe cine va prelua conducerea la ROMATSA. Totodată, în prezent, la ROMATSA se desfășoară un control.

”Această decizie s-a luat probabil printr-o analiză a situației. Nu am făcut niciun fel de înțelegere cu domnul ministru, sindicatele au cerut niște revendicări. Știți care este solicitarea neoficială: demiterea. Pe mine mă poate demite numai Consiliul Administrativ. Având această situație nouă, mâine dimineață voi merge la domnul Matache împreună cu juriștii pentru a vedea cum rezolvăm situația”, a declarat Stanciu într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1.

Acesta a subliniat că marți nu era necesar ca el să fie prezent la discuțiile care s-au purtat între sindicaliști și ministrul Transporturilor. Totodată, acesta a negat că ar avea loc un control la ROMATSA.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Create Account



Log In Your Account