Apare noul DNA? Lovitură în Justiţia din România

Apare noul DNA? Lovitură în Justiţia din România

Apare noul DNA? Lovitură în Justiţia din România

Justiţia din România este marcată de mişcări de amploare, în care sunt angrenate nume grele ale unor magistraţi cu vechime în sistem. Conform jurnaliştilor de la g4media.ro, se are în vedere un obiectiv spectaculos: crearea unei instituţii similare cu Direcţia Naţională Anticorupţie.

Sursa citate subliniază că în spatele acestei acţiuni s-ar afla reprezentanţii actualei puteri. „Mai mulți procurori cu greutate din DNA își doresc să părăsească Direcția Anticorupție pentru a se înscrie în Secţia specială pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) din cadrul Parchetului General (PG).

Este vorba în primul rând de prim-adjunctul DNA, Călin Nistor, şi de şeful interimar al Secţiei a I-a de combatere a corupţiei din DNA, Dănuţ Volintiru, care și-au anunțat intenția de a ajunge procurori de execuție în Secția nou-înființată.

Surse politice au confirmat pentru G4Media.ro intenţia Guvernului de a transforma Secția specială pentru investigarea magistraților în Direcție, pe modelul DNA. «Cei din actuala Putere au văzut că nu pot pune mâna pe DNA şi au decis să îşi facă DNA-ul lor», a explicat un magistrat de rang înalt pentru g4media.ro”, arată jurnaliştii site-ului citat.

Aprecieaza & recomanda:

leave a comment

Create Account



Log In Your Account